Tehnologia blockchain a fost introdusă inițial ca o tehnologie pentru monedele digitale, dar recent apar noi domenii de aplicații. Recurgerea la componentele identității digitale bazate pe blockchain oferă utilizatorilor un control mai mare asupra datelor lor de identitate și, în același timp, un sistem rezilient și descentralizat, fără puncte unice de eșec.
Deși tehnologia blockchain-ului este extrem de complexă, ideea de bază este simplă: descentralizarea stocării datelor, astfel încât aceste date să nu poată fi deținute, controlate sau manipulate de un actor central. În 1991 un grup de cercetători a definit noțiunea de timestamp, aplicată documentelor electronice, astfel încât acestea să nu poată fi antedatate. Aceasta nouă facilitate, neutilizată pentru mult timp, a fost utilizată de către “Satoshi Nakamoto”, în anul 2009, pentru introducerea monedei digitale Bitcoin. Blockchain este un registru distribuit, deschis oricui. Noțiunea de bază este aceea de bloc care conține trei elemente: datele tranzacției, hash și hash-ul blocurilor anterioare. Dacă sunt modificate datele din cadrul unui bloc atunci, un atacator trebuie să recalculeze noile hash-uri pentru blocurile următoare. Pentru evitarea acestui tip de atac a fost introdus conceptul de dovadă a muncii (proof of work, PoW), bazat pe probleme matematice greu rezolvabile, care face ca crearea unui nou bloc să fie realizată într-o unitate de timp prohibitivă (spre exemplu creare unui bloc de date pentru bitcoin durează câteva minute). PoW este o formă de dovadă criptografică de cunoaștere zero, în care o parte (prover) demonstrează altora (verificatorilor) că s-a cheltuit o anumită cantitate de efort de calcul specific. Verificatorii pot confirma ulterior aceste cheltuieli cu un efort minim din partea lor. Conceptul de dovadă criptografică de cunoaștere zero a fost inventat de Cynthia Dwork și Moni Naor în 1993 ca o modalitate de a descuraja atacurile de refuz de serviciu și alte abuzuri de servicii, cum ar fi spamul într-o rețea, prin necesitatea unor lucrări de la un solicitant de servicii, adică de obicei timpul de procesare de către un computer. Termenul „dovadă a muncii” a fost inventat și formalizat pentru prima dată într-o lucrare din 1999 de Markus Jakobsson și Ari Juels.